CNADNR închide o porțiune din Autostrada Soarelui

CNADNR închide o porțiune din Autostrada Soarelui
Publicat: 23/03/2016, 08:05

CNADNR va demara în lunile următoare lucrări pe sectorul de autostradă Drajna-Lehliu, pe o lungime de aproximativ 40 de kilometri. Astfel, porțiunea menționată va fi închisă integral.

Compania de drumuri solicitase ca lucrările să se desfășoare alternativ, pe câte un sens de circulație, însă Poliția Română nu și-a dat acceptul, invocând securitatea traficului. Astfel, pentru aproximativ trei luni, circulația pe tronsonul Drajna-Lehliu va fi închisă integral, șoferilor oferinduli-se ca alternativă DN 3A (Lehliu Gară – Drajna Nouă). Lucrările sunt incluse într-un plan de acțiune al CNADNR ce a fost aprobat de conducerea companiei.

Potrivit oficialilor Companiei care au dorit să își păstreze anonimatul, pe 30 de kilometri se vor efectua lucrări de ranforsare (frezare strat vechi, executare strat binder și reprofilare), iar pe 10 kilometri se va freza stratul vechi și va fi așternut un nou strat de covor asfaltic.

Se dorește ca lucrările să fie finalizate până la începerea sezonului turistic, însă nu se știe dacă va fi posibil, deoarece momentan se lucrează la documentația pentru licitație, după care se va desfășura procedura de achiziție publică pentru lucrări.

CNADNR are un miliard de lei alocat pentru lucrările de reparație și întreținere a 1.103 kilometri de drumuri, iar lucrările vor avea lco pe A1, A2, DN5, DN13, DN1 și alte drumuri naționale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?